Tare, frate! - Director web, adauga site, adauga link

Moment poetic.... de dragoste....

de Ion Pribeagu *Pe strada Toamnei, unde,* *Pomii-si scuturau povara,* *Locuia o cuconita* *Blonda si frumoasa - Clara!* *Avea trup de crin si gura* *Rosie ca o muscata,* *Sanii, doua crizanteme* *Si era si maritata.* *Sotul ei, Avram Barbulea,* *Voiajor prin toata tara ,* *Pleca luni de dimineata* *Si venea sambata seara.* *Astfel ca, in alte zile,* *Clara dulce , dragastoasa,* *Marti si joi, sa se distreze,* *Ma primea pe mine-n casa.* *Ii citeam poeme, versuri,* *Ma-mbatam de glasul ei,* *Ne spuneam povesti, si-n urma* *Petreceam, ca de-obicei.* *Casa-n care dragei mele* *Ii fusese scris sa sada,* *Avea doua-apartamente* *Cu balcoanele spre strada.* *Jos, in gang, urcai o scara,* *Care-asa, din construire,* *Nu avea alta intrare,* *Nu avea alta iesire.* *Iar alaturi, statea Sprinta* *Cu barbatul sau, Haim Cohn,* *Care-aveau tot astfel casa* *Si tot astfel de balcon.* *Nimeni, nimeni, numai scara* *Luminata de un bec,* *Ma stia cand vin la Clara,* *Mai ales, stia cand plec.* *Vremea-si impletea cununa* *Si destinul priveghea,* *Sa gustam din fericirea* *Dragostei, si eu si ea.* *Da-ntr-o noapte violenta,* *Cand cu draga ma distram,* *Se-auzira pasi pe scara* *Si ea-mi spune: - Vine Avram!* *Ma imbrac in fuga, fulger,* *Vinovat ca un borfas* *Si deschid in graba usa* *Si-mi dau drumu-n balconas.* *Doamne, Tu, care scapat-ai* *De la jertfa pe Isac,* *Fa si-acuma o minune* *Si ma-nvata ce sa fac?* *Si precaut, fara voie,* *Instinctiv, eu fac un salt* *Si-ntr-o clipa sunt alaturi,* *In balconul celalalt.* *Situatia e grava,* *Simt in creier un ciclon,* *Ce ma fac daca vecinul* *Ma gaseste in balcon?!* *Sa sar jos, cu neputinta!* *Trotuarul e departe,* *Simt in cerebel o lupta* *Si pe viata, si pe moarte!* *Si de-odata se deschide* *Usa-ntr-un moment fatal,* *Si-n chenarul ei apare* *Sotul Clarei, personal!* *Eu inghet si gura-mi muta* *Nici o soapta nu indruga!* *Si ridic in semn de spaima* *Bratele, in semn de ruga...* *Pe cand el, vazandu-mi halul,* *Ca sa-mi crute umilinta,* *A dedus fara-ndoiala* *Ca am fost surprins la Sprinta.* *Si intelegand din semne* *Ca-i cer mila ca un prost,* *Mi-a dat mana sa sar iarasi* *In balconu-n care-am fost!* *A deschis cu grija usa ,* *Nici un zvon sa n-o alarme* *Si, cu patos i-a spus Clarei,* *Care se facea ca doarme:* *- Nu ti-am spus eu, Clara draga,* *Cum ca Sprinta-i o stricata?* *Uite de-unde are blana,* *Skong, cu care-i imbracata!* *Vino-ncoa, poete draga* *Si iti jur pe Dumnezeu,* *Ca n-o sa ne stie nimeni,* *Nici sotia, nici chiar eu!* *M-a condus de mana vesel,* *Iara eu priveam cuminte,* *Trupul Clarei, strans in brate* *Cu o ora inainte.* *Si cand m-am vazut in strada,* *M-am rugat, c-asa mi-e firea,* *Sa traiasca arhitectul* *Care-a construit cladirea!* *Fiindca ce faceam eu daca,* *Ma pastea un ghinion,* *Si aceasta casa-a Clarei* *Avea numai un balcon?!*

 

< Precedent		Urmator >